Zaher Iskandarani, urmărit național după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

Zaher Iskandarani, urmărit național după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare
Publicat: 06/04/2014, 15:19
Actualizat: 09/08/2014, 07:27

Oficiali din Poliția Română au declarat, pentru MEDIAFAX, că Zaher Iskandarani a fost căutat de polițiști la locuința sa din Timiș, după ce a fost emis mandatul de punere în executare a sentinței pronunțate vineri de CAB. Întrucât sirianul nu a fost găsit de oamenii legii, el a fost dat în urmărire națională.

Zaher Iskandarani a fost condamnat de CAB, vineri, la cinci ani de închisoare cu executare și doi ani de interzicere a unor drepturi, în dosarul de contrabandă cu țigări în care a fost judecat pentru că a prejudiciat statul cu circa două milioane de lei. În același dosar au fost condamnate, la câte trei ani de închisoare cu executare, alte două persoane de origine arabă.

Potrivit deciziei CAB, cei trei condamnați din dosar trebuie să plătească aproape 1,9 milioane de lei, plus dobânzile aferente acestei sume, către ANAF.

Decizia Curții de Apel vine după ce, în 10 octombrie 2012, Tribunalul București a dispus achitarea lui Zaher Iskandarani. Tot atunci instanța a decis încetarea procesului împotriva lui Eugen Iovescu, după ce acesta a încetat din viață.

Zaher Iskandarani a fost trimis în judecată, în 15 iunie 2006, fiind acuzat de infracțiuni privind operațiunile vamale ilicite cu utilaje de producție a țigărilor și alcoolului, în afara antrepozitului fiscal, precum și ascunderea sursei impozabile, prejudiciul adus statului fiind de aproape două milioane de lei noi (aproape 580.000 de euro).

Anchetatorii au stabilit că, începând din 1990, Iskandarani a avut un rol important în contrafacerea și contrabanda cu țigări, fiind proprietarul unei fabrici din localitatea Jimbolia, județul Timiș. Potrivit acestora, țigările erau destinate atât pieței din Europa de Vest, cât și Orientului Mijlociu. Tutunul era livrat de la o firmă din Liban, care ar fi controlată de familia lui Iskandarani.

Probele administrate au arătat implicarea lui Zaher Iskandarani, Iovescu Eugen și Ghannoum Obayda în contrabanda cu utilaje de producție de țigarete importate din Italia.

Totodată, Zaher Iskandarani și-ar fi creat o rețea de distribuție a țigaretelor contrafăcute, produse în fabrica de la Săcălaz. În perioada 2004-2005, Zaher Iskandarani ar fi coordonat și controlat întreaga activitate a firmelor și fabricilor de țigarete, dar și de producția de alcool în fabrica de la Lenanheim, județul Timiș.

La sfârșitul anului 2005, în urma unor percheziții la fabricile și domiciliile lui Zaher și a celor trei complici, anchetatorii au descoperit matrițe, trimbre fiscale românești falsificate, cantități mari de țigări și cartoane pentru pachete.

Zaher Iskandarani a fost arestat preventiv în 2005, tot pentru acuzații legate de contrabanda cu țigări și alcool, ulterior fiind eliberat.

El este cercetat de procurorii DIICOT Timișoara și într-un dosar privind furtul de energie electrică. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat de Iskandarani în dosarul furtului de curent electric este de 25.000 de lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?